ATELIERUL DE EDUCAȚIE CULTURALĂ

🏦DIVERSITATEA PATRIMONIULUI CULTURAL ȘI EDUCAȚIA ÎN SPIRITUL CETĂȚENIEI DEMOCRATE LA ATELIERUL DE EDUCAȚIE CULTURALĂ

Pedagogia de patrimoniu este pedagogia bazată pe patrimoniu cultural, care implică metode de predare active, o interpretare interdisciplinară şi un parteneriat între educaţie şi cultură, prin antrenarea metodelor de exprimare şi comunicare mai variate.

Cultura reprezintă expresia identităţii şi miza diversităţii, valori esenţiale care trebuie asumate şi susţinute prin demersuri şi programe pro-active. Educaţia pentru cultură trebuie să se afle în centrul preocupărilor școlii actuale, căci cunoştinţele, abilitățile și practicile culturale sunt esenţiale pentru dezvoltarea personală a copiilor și tinerilor și, din acest motiv, ea trebuie percepută ca fiind o parte importantă a dezvoltării generale a fiecărui copil și trebuie privită ca unul din aspectele esențiale ale educației acestora.

Atelierul are ca element central promovarea identităţii culturale, a patrimoniului cultural mobil şi imobil din România și din Europa, cu scopul de a sensibiliza copiii pentru valorile de patrimoniu, dar şi de a modela un profil moral, cultural şi civic al acestuia ca potenţial public al instituţiilor muzeale.

De asemenea, atelierul îşi propune abordarea unei metode educaţionale moderne ca o alternativă la cea tradiţională şi în strânsă relaţie cu programele şcolare, oferind un mod plăcut pentru petrecerea timpului la centrul nostru.

Activitățile propuse de noi vor fi constituite din prezentarea personalităţilor şi dintr-o serie de descrieri ale locurilor propuse spre vizitare: muzee, ctitorii, case memoriale, locaşuri de cult, monumente de for public, palate. Metoda propusă pentru învăţarea câtorva noţiuni de cultură generală este una novatoare pentru învăţământul românesc, dar practicată demult în şcolile din Uniunea Europeană, şi constă în învăţarea din aproape în aproape prin descoperirea mai întâi a istoriei locale, apoi a celei naţionale, pentru a putea înţelege în final cadrul general al istoriei europene şi apoi universale. Punând în lumină diversitatea patrimoniului cultural şi încurajarea unei lecturi a istoriei, copiii își vor forma o conştiinţă asupra realităţilor culturale, își vor consolida educaţia în spiritul cetăţeniei democrate, stimulându-li-se revelarea, interesul şi accesul la cunoştinţe şi practici tradiţionale, ca şi liberul schimb al acestora.

#AteliereEducaționale 💗 #AfterSchoolARCA